Incinerare si Biserica Catolica: Pot fi incinerați catolicii?

Pot fi incinerați catolicii?

Răspunsul scurt este da, biserica catolică permite incinerarea. Cu toate acestea, Vaticanul a emis linii directoare privind incinerarea și ce se poate face cu cenușa. Să învățăm despre ceea ce învață Biserica Catolică despre incinerare.

Incinerare & Biserica Catolica

În timp ce biserica catolică permite incinerării, este important să rețineți că în continuare favorizează îngroparea asupra incinerării. Aceasta este pentru credința în învierea corpului la întoarcerea lui Hristos. În mod tradițional, catolicismul pune sub întrebări posibilitatea învierii corporale dacă a avut loc incinerarea în loc de înmormântare. Acestea fiind spuse, din 1963, biserica permite incinerării atâta timp cât apare cu privire la predarea catolică. Chiar și așa, din 1963, Biserica trebuie să efectueze înmormântarea înainte ca corpul să fie supus incinerării (cu alte cuvinte, nu trebuie să fie prezent cenușa la serviciile religioase).
Asta sa schimbat în 1997, când Biserica a permis în cele din urmă cenușă in biserica.
În conformitate cu codul Vaticanului din Legea Canon, 1176.3o “Biserica recomandă cu seriozitate ca obiceiul pios de îngropare a corpurilor decedatului să fie observat. Cu toate acestea, Biserica nu interzice incinerarea decât dacă a fost aleasă din motive contrare doctrinei creștine”.
Pentru a înțelege unde vine această viziune (și de ce întrebarea “poate fi incinerată catolicii?”)
Este destul de încărcat, trebuie să ne uităm mai atent la vederile istorice ale Bisericii despre dispoziția finală.

Istoria punctelor de vedere a Bisericii Catolice privind incinerarea

Înainte de 1963, Vaticanul a interzis strict incinerarea. Biserica Catolică intenționa să se separe de practică, să-l vadă ca un ritual păgân și, prin urmare, un act împotriva lui Dumnezeu. Cei care sunt morți în Hristos sunt de imaginea sa. În consecință, trebuie să aibă loc înmormântare și să nu creadă, astfel încât la înviere sufletele lor să se unească încă o dată cu trupurile lor. Credința Bisericii că incinerarea face ca această așteptare să fie imposibilă (și că arată o irevocabilă nefericită a corpului) este ceea ce conduce interdicția. Pe măsură ce societatea a intrat în Evul Mediu, cu toate acestea, plăgi și războaie au văzut că morții au ajuns în gropi comune. În aceste cazuri, o anumită limită a fost asigurată ca incinerare este adesea mai practică decât înmormântarea in masa. Totuși, în unele locuri, a fost considerat incinerarea atât de aproape de ritulurile păgâniste, încât a fost o crimă pedepsită de moarte.
În 1963, toate acestea s-au schimbat când Papa Paul VI a ridicat interzicerea incinerării în lumina creșterii sale constante a popularității. În timp ce biserica încă a preferat cu fermitate înmormântarea din motivele pe care le menționăm mai sus, aceasta înseamnă că incinerarea a devenit oficială o formă acceptabilă de dispoziție finală în cadrul Bisericii Catolice.
Luând lucrurile un pas mai departe în 1966, Vaticanul a recunoscut că preoții pot servi incinerarea catolică. Chiar și așa, înmormântarea însăși trebuiau să aibă loc înainte de incinerare.
Acesta a fost codul până în 1997, când Biserica a concluzionat că corpul prezent, chiar dacă este DEJA incinerat, este mai sănătos din punct de vedere emoțional pentru familie, decât sa nu fie prezent deloc. Aceasta a însemnat că masa funerală ar putea avea loc acum cu cenușa prezentă.