Incinerare

Ceremonia de incinerare
Agentia de pompe funebre Anthony va ofera sprijin in organizarea unei ceremonii de incinerare (ardere controlata). Aceasta optiune poate fi aleasa fie la solicitarea prealabila a decedatului, exprimata in timpul vietii, fie la cererea familiei sau a celor apropiati.
Incinerarea devine din ce in ce mai obisnuita in marile orase din intreaga lume si reprezinta o alternativa la una dintre cele mai vechi practici funerare – inhumarea.
Cenusa rezultata este adesea depozitata in urne funerare, pe care familia le poate pastra sau decide sa le ingroape intr-un cimitir.
Programarea pentru acest proces se efectueaza in baza urmatoarelor documente, impreuna cu actul de identitate atat in copie, cat si in original, al persoanei care solicita acest serviciu.
Acest demers se realizeaza la Crematoriul Uman din incinta Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici.
Documente necesare pentru serviciul de incinerare
Pentru a veni in sprijinul dumneavoastra in simplificarea procedurilor legale, va putem consilia in organizarea ceremoniei de incinerare. Daca se opteaza pentru acest serviciu funerar, documentele necesare sunt:
- certificatul de deces
- adeverinta de inhumare
- certificatul de imbalsamare
- adeverinta de la SANEPID
- programare pentru incinerare
Pentru mai multe detalii cu privire la acest serviciu oferit de Agentia de pompe funebre Anthony, contacteaza unul din reprezentantii nostri.